Cateva zile in Kuala Lumpur

Dupa ce am vizitat Singapore si Thailanda, a venit randul ultimei destinatii de pe lista noastra: Kuala Lumpur. Am ajuns aici tot cu AirAsia si a cam inceput sa ne placa sa zburam cu low-costul asiatic.

La prima vedere, ni se pare ca oamenii de aici se straduiesc sa-i ajunga din urma pe vecinii lor din Singapore si cred ca nu vor trebui sa treaca prea multi ani pana sa aiba calitatea stilului de viata singaporez. Ne bucuram caci totul ni se pare ieftin aici. Mai ieftin decat in Singapore si chiar decat in Thailanda.

Aici am mers cu taxi-ul aproape in fiecare zi, preturile fiind comparabile cu Romania.

Camera de la hotel e minuscula, desi nu parea asa in pozele de pe booking.com. Nu ne deranjeaza prea tare, caci vom fi plecati aproape toata ziua. Chiar din prima zi, pornim spre turnurile Petronas, cele mai inalte cladiri din lume intre anii 1998 si 2004. Cu 451 metri inaltime, 88 de etaje si 78 de lifturi, turnurile par impresionante privite de jos. Au fost construite de catre companii diferite, pentru a se incadra in termenul impus de guvernul malaezian: 6 ani.

Ne plimbam putin prin Suria KLC, mall-ul de la baza turnurilor, unde se pare ca gasim motive sa revenim aproape in fiecare zi.

A doua zi luam trenul spre Batu Caves, unde se afla un deal de calcar cu o vechime de 400 milioane de ani in care sunt sapate cateva pesteri din care chinezii scoteau guano (excremente de liliac) pentru a fertiliza culturile. O statuie de 42 de metri inaltime a zeului Murugan (in religia hindusa – zeul razboiului, victoriei, intelepciunii si dragostei), poleita cu aur, pazeste intrarea in pesteri. Aici are loc in fiecare an festivalul Thaipusam, sarbatorit de peste 1 milion de credinciosi si turisti. Atunci, credinciosii pornesc intr-o calatorie de 8 ore incepand din Kuala Lumpur si parcurgand 15 km pe jos pana la pesteri. Ei cara lapte pentru a-l oferi ca ofranda de indata ce termina de urcat cele 272 de trepte pana in varful dealului.

Urcam si noi treptele, crezand ca ne vom racori in pesteri, insa e la fel de cald si umed ca peste tot. Maimutele ne urmaresc prin templu, scotocind prin tomberoane dupa sticle de apa sau resturi de mancare.

Rapusi de caldura, ne intreptam spre oras, bucurandu-ne de aerul conditionat din tren. La gara suntem foarte atenti sa evitam vagonul destinat numai femeilor, caci nu vrem ca Vali sa ia bataie.

Pe seara, pornim prin aglomeratia din Bukit Bintang sa mancam ceva. Nimerim pe o strada plina de restaurante dintre care alegem unul la intamplare, sperand sa nimerim mancare buna. Totul este foarte ieftin si delicios, mai ales fructele de mare. Durianul este la moda si aici, caci ii simtim mirosul aproape peste tot.

Mai avem inca o zi in care sa exploram orasul, inainte sa inceapa cursele de F1. Asa ca o luam usor la pas, in cautarea moscheii nationale. Din pacate, o gasim inchisa pentru vizitatori, asa ca mergem mai departe sa ne adapostim de arsita zilei la planetariu unde petrecem 3 sau 4 ore urmarind 2 spectacole pe ecranul curbat, care ne-a lasat o impresie foarte placuta: e mai misto decat IMAX-ul.

Dupa-amiaza este timpul sa iesim iarasi in caldura, caci vrem sa urcam in KL Tower, alt simbol al orasului. Calatorim pana acolo cu monorailul, caruia nu-i pasa de strazile aglomerate pe deasupra carora trece. La KL Tower gasim iarasi maimute vagaboande ce sunt incantate de painea pe care le-o ofera niste turisti. Urcam in turn sa admiram privelistea si asteptam pana ce se intuneca, sa vedem si luminile orasului.

Dupa ce coboram, ne potolim foamea la un restaurant japonez pe care il vizitam de mai multe ori, pentru mancarea buna si preturile acceptabile.

Urmeaza 3 zile de F1, care pe mine nu ma impresionat atat de tare, insa experienta e interesanta. Drumul pana la circuitul de la Sepang dureaza in jur de 2 ore si implica metrou sau taxi pana la KL Sentral, tren expres pana la aeroportul low cost KLCC, autocar pana la parcarea circuitului si autobuz pana la intrarea pe circuit. Cam complicat, dar asta inseamna sa fii fan F1.

Printre reprize de ploaie, asistam la calificarile F1, curse de masini obisnuite, curse de F1. Toate la fel, daca ma intrebati pe mine. Zgomotul asurzitor a fost potolit cu doape de urechi.

Pe seara ajungem de obicei in Suria mall ori la restaurantul japonez. Mancarea este delicioasa si in Malaezia, desi unele chestii nu prea le putem identifica, iar altele nu sunt comestibile din cauza iutelii.

Kuala Lumpur ne-a lasat o impresie placuta, insa aici parca gasim mai multe lucruri in comun cu Bucuresti: ambuteiajele din oras, soferii de taxi care vor sa te tepuiasca, constructiile care nu lasa loc pentru pietoni, transportul in comun pentru care trebuie sa achiti bilet separat (metrou, monorail, autobuz, tren regional).

Chiar si asa, se lucreaza la cateva linii de MRT (mass rapid transit) ce strabat si interconecteaza mai bine orasul si vor incuraja localnicii sa isi lase masinile acasa.