Category Archives: Spania

Obiective de vizitat in Alicante, ce merita vazute

Spuneam intr-un articol anterior ca in Alicante am ajuns cu bebelusul nostru de 6 luni pentru aproximativ 5 zile. Deci programul nostru a fost “bebelusesc” si total neplanificat. Chiar si asa, am ajuns sa vedem aproape tot orasul si multe din obiective de vizitat in Alicante ne-au iesit in cale pe parcursul plimbarilor.

Alicante este un oras micut ce poate fi parcurs la pas, pe jos. In afara de o calatorie cu tramvaiul spre El Campello, de-a lungul Costa Brava, nu am luat niciun mijloc de transport in comun.

Am ales sa ne cazam la Tomate Rooms, un apartament foarte dragut si central, ca sa fim aproape de multe obiective de vizitat in Alicante, dar si de restaurante si plaja.

Obiective de vizitat in Alicante: Paseo de la Explanada

Explanada de España este o promenada maritima strajuita de palmieri, ce se intinde paralel cu portul, de la Puerta del Mar la parcul Canalejas. In parcul acesta se afla arbori de cauciuc si un ficus secular urias care umbreste aproape tot parcul. Aleea promenadei este realizata dintr-un mozaic ce imita valurile marii, compus din bucati de marmura in 3 culori diferite: rosu de Alicante, crem ivoire si negru Maquina.

Obiective de vizitat in Alicante - 
paseo explanada

Obiective de vizitat in Alicante: Plaja Postiguet

Continue reading
cu bebelusul in Alicante

Calatorie cu bebelusul in Alicante

Prima iesire din tara cu fetita noastra a fost in primavara lui 2017, o frumoasa calatorie cu bebelusul in Alicante. Abia ajunsesem in etapa in care calatoriile isi schimba focusul pe distractia si nevoile copilului. La 6 luni si 1 saptamana, incepusem usor diversificarea si fetita noastra statea sprijinita in fundulet. Avea doua somnuri pe zi, care se intamplau fie plimbata in sistem de purtare, fie in pat (niciodata in carucior).

Drumul catre Alicante

Initial luasem bilete de avion catre Valencia pentru luna martie, ca sa mergem intr-un loc cald si insorit. Planurile ne-au fost schimbate cand am aflat de celebrele Fallas din Valencia (sarbatori cu multe statuete uriase din carton, artificii si pocnitori). Este un eveniment deloc pe placul bebelusilor, care se sperie de zgomote si au nevoie de liniste ca sa doarma o mare parte din zi. Pana la urma am zburat in VLC si de acolo am luat tren spre Alicante, iar la intoarcere am zburat catre casa direct din Alicante.

Continue reading
Vreme de plaja in Tenerife

Cum e vremea in Tenerife

Una dintre dilemele călătorilor ce caută vara în miez de iarnă este cum e vremea în Tenerife. Și e bine să te informezi înainte de a lua biletele de avion, ca să știi la ce să te aștepți. În general, Insulele Canare sunt cunoscute drept locul “primăverii eterne“, căci temperatura medie anuală este de 21° Celsius. Aici sunt peste 3000 de ore de soare anual (din 4800 de ore de lumină de zi).

Așadar, legat de vremea în Tenerife, se știe că de-a lungul anului, cu mici excepții, vremea este frumoasă. Mai ales în sudul insulei. Climatul blând se datorează curentului rece al Canarelor, care bate dinspre Sud-Vest și calmează puțin temperaturile mari ce se regăsesc de obicei la această latitudine (Insulele Canare se află relativ aproape de coasta de NV a Africii, cam în dreptul deșertului Sahara) .

Continue reading

Madrid in decembrie

Târgul de Crăciun din Madrid

Dacă vă plac aglomerația, agitația, cumpărăturile și emoțiile puternice, atunci vă recomand o vizită la târgul de Crăciun din Madrid. Deși ziua pare un târg de Crăciun liniștit și normal, noaptea începe marea vânzoleală.

Plaza Mayor devine neîncăpătoare și trebuie să stai la rând ca să ajungi să te plimbi prin fața tarabelor. Caruselul emoțional e inevitabil când nu știi unde să ascunzi mai bine portofelul și telefonul, căci forța de frecare dintre mâinile dibace și aceste obiecte poate fi destul de mare într-o asemenea agitație.

Continue reading

Barcelona in decembrie

Magia sărbătorilor la târgul de Crăciun din Barcelona

La târgul de Crăciun din Barcelona am aflat cum se simt sărbătorile de iarnă la 18-20ºC.  Cred că s-ar putea numi mai degrabă sărbători de primăvară.

în Spania, combinația dintre căldură în luna decembrie și decorațiuni de Crăciun pare cam ciudată.  însă e foarte confortabil să te plimbi prin oraș fără extra kilograme de ghete, haine de iarnă și mâini înghețate. Cam așa arată Barcelona în decembrie:

Continue reading

satul Masca

Tenerife: satul Masca si los Gigantes

Satul Masca

Am dedicat o zi intreaga excursiei la satul Masca, in primul rand pentru ca ne place ca in vacanta sa ne trezim tarziu si in al doilea rand pentru ca nu voiam sa fim pe fuga toata ziua, doar ca sa bifam niste locuri de pe o lista.

Satul Masca, Masca village
Satul Masca

Drumul dinspre Costa Adeje spre satul Masca nu iese cu nimic in evidenta fata de alte drumuri de pe costa insulei Tenerife. Cel putin la inceput. Caci la un moment dat, drumul cu 2 benzi se transforma intr-o sosea serpuita ce urca pe munte, delimitata doar de parapetii de pe marginea drumului. La inceput, curbele sunt stranse, in urcare si trebuie sa claxonam ca sa evitam intalnirea cu alte masini pe portiuni inguste. Urcam ce urcam si ajungem intr-un fel de pas sau trecatoare, cum am invatat la geografie. Nu prea sunt locuri de oprit pentru poze, caci drumul e atat de ingust incat abia au loc sa treaca 2 masini una pe langa alta. Din fericire, rar ne-am intersectat drumul cu cate un autocar (nu vreau sa-mi imaginez cum e sa ai rau de masina pe serpentinele astea). Stam incordati de fiecare data cand trecem pe langa alte masini, pentru ca abia parem sa avem loc unii pe langa altii. Soseaua serpuieste peste magma pietrificata veche de zeci de mii de ani si noi ne intrebam de ce au decis canariotii sa-si faca asezari in astfel de locuri greu accesibile.

Continue reading

Corona forestal del Teide

O zi pe vulcanul Teide

Pentru vizita pe vulcanul Teide m-am documentat temeinic si din vreme, insa majoritatea eforturilor mele au fost in zadar. Pentru ca a nins pe vulcam inainte sa ajungem noi acolo, nimeni nu avea voie sa paraseasca perimetrul telecabinei. Dar sa o iau cu inceputul.

Am rezervat o zi intreaga pentru mersul pe vulcan, ca sa avem timp sa admiram totul.
Excursia pe vulcanul Teide
se face parcurgand cateva etape:

  • drumul pana la telecabina, strabatut cu masina sau cu autobuzul;
  • urcarea cu telecabina, de la altitudinea de 2,356 m pana la 3,555 m;
  • drumetia pana la gura vulcanului (Pico del Teide), inca 163 de metri in altitudine parcursi pe o distanta de 650 de metri. Pentru aceasta activitate este nevoie de un permis special, ce se rezerva cu cateva luni inainte.

Vulcanul Teide
Vulcanul Teide

Continue reading

Playa del Duque

Plaje din Tenerife

Cand am cumparat biletele de avion, stiam deja ca datorita caracteristicilor insulei, multe plaje din Tenerife sunt artificiale, iar cele naturale au nisip negru, vulcanic. Dar de unde stiam asta? Pai de la cel mai informativ blog al unor emigranti romani in Tenerife 🙂 de unde recomand acest articol, cu care sunt intru totul de acord: Tenerife nu-i Hawaii.

Desi articolul acela acopera punctele esentiale despre plajele din Tenerife, o sa scriu si eu aici cateva impresii. Cand am ales Costa Adeje ca si tabara de baza in sudul insulei, aveam deja cateva plaje deosebite in minte. De plajele gen “Mamaia” nu voiam sa aud, iar plaje gen “Thailanda” am stabilit mai sus ca nu exista in Tenerife. Asa ca sa ne uitam la ce a ramas:

Playa las Vistas (intre Los Cristianos si las Americas)

Este prima plaja pe care am pus piciorul, pentru ca a trebuit sa schimbam masina in Los Cristianos si nu mai aveam rabdare sa vad oceanul Atlantic. Las Vistas este o plaja mare, cu nisip gri, ce beneficiaza de multe facilitati: inchiriere echipamente pentru sporturi acvatice, teren de beach volei, dusuri, loc de joaca pentru copii, promenada si terase. Inca un avantaj ar fi parcarea din apropiere care, desi e cu plata, e foarte utila. Si da, este una dintre plajele ne-deosebite pe care nu o aveam pe lista 🙂

Playa de Los Cristianos, Tenerife
Playa de las Vistas, Tenerife

Playa de Los Cristianos, plaje din Tenerife
Playa de las Vistas, Tenerife

Continue reading

Vedere din Hotel Hovima Panorama

Organizarea unei vacante reusite in Tenerife

Tenerife este o insula deosebita, ce merita vizitata macar o data in viata. Din pacate, pe cei mai multi dintre turisti ii sperie distanta pana acolo si preturile pachetelor oferite de agentiile de turism (trebuie sa traiasca si ei, nu?).

In continuare voi relata experienta noastra din Tenerife, din punct de vedere al detaliilor administrative si logistice. Mentionez ca o parte din placerea (mea) de a calatori o reprezinta cautarea si organizarea de dinainte, cu scopul de a avea o vacanta personalizata pentru preferintele noastre, de multe ori mai ieftina decat cumparata de la o agentie de turism.

Playa del Duque, Tenerife
Playa del Duque

Care e cea mai buna perioada de mers in Tenerife?

Tot anul. Lunile cele mai ploioase sunt cele de iarna (decembrie-februarie), cand media temperaturii din timpul zilei este de 21 de grade. Vara, temperaturile oscileaza in jurul a 27 de grade.
Tineti seama ca vremea din sudul insulei difera de cea din nord. In sud este mai tot timpul soare si cald (vara e chiar canicula), pe cand in nordul insulei ploua mult mai des si temperaturile sunt mai scazute. Temperatura apei oceanului oscileaza intre 19 grade (feb, mar) si 24 de grade (sept, oct). Pentru mai multe date statistice, consultati postare separata si detaliata despre vremea din Tenerife.

Continue reading

Barcelona Parc Guell

Barcelona, ¿que tal?

Barcelona a urcat repede in varful topului oraselor noastre preferate pentru ca acolo am gasit multe lucruri pe placul nostru: cer senin, arhitectura lui Gaudi, oameni veseli, strazi frumoase, plaja,  palmieri, fructe exotice, paella, sangria, cafea buna.. am regasit in Barcelona pana si curatenia ce caracterizeaza orasele nemtesti (care imi plac atat de mult).

Barcelona Parc Guell

Detalii de logistica: am zburat cu Blue Air, cu bilete luate cu aproape 1 an inainte si care au costat 861 lei/2 persoane fara bagaj de cala, am urmat sfaturile de pe toandfromtheairport.com pentru a ajunge in oras cu trenul folosind o cartela de 10 calatorii, am stat intr-o garsoniera draguta langa Arcul de Triumf pe care am rezervat-o prin AirBnb (310 euro/5 nopti) si de la care faceam vreo 15-20 de minute pe jos pana in centru.

Continue reading