De la Esslingen am mai mers inca 20 de km si am ajuns in Tubingen, un oras ce se afla pe malul raului Neckar, inconjurat de paduri si terenuri agricole. Sunt multe orasele frumoase in apropierea Stuttgartului, dar acesta mi s-a parut special. Este unul dintre cele 5 orase universitare clasice din Germania, celelate fiind Marburg, Göttingen, Freiburg si Heidelberg. 30% din locuitori sunt studenti iar atmosfera era una de… pauza intre cursuri, desi eram in luna iulie.

Tübingen dateaza de prin secolul VI si este unul dintre cele mai vechi orase universitare din centrul Europei. Universitatea Eberhard Karls a fost infiintata aici in 1477 si de atunci se remarca pe plan international in medicina, stiinte naturale si umaniste, dar si prin cativa laureati ai premiului Nobel in domeniile medicinei si chimiei.

Orasul este un amestec de spirit academic distins, fratii studentesti traditionale germane, traditii șvăbesti si elementele nelipsite oricarui oras nemtesc: chibzuiala, ordinea si curatenia.

Tubingen a scapat de bombardamentele din al II-lea Razboi Mondial datorita (sau din cauza?) lipsei industriei grele in oras. In consecinta, cladirile pitoresti din secolele anterioare s-au pastrat foarte bine si atrag multi turisti in centrul vechi.

Asadar, am pornit si noi la plimbare pe stradutele inguste pavate cu piatra cubica, trecand prin ganguri, coborand si urcand scari si nu cred ca exagerez cand spun ca ma minunam si fotografiam fiecare casa cu fatada din cherestea intalnita. De zona pietonala s-a bucurat chiar si catelusa noastraUma, care a mirosit libera tot ce se putea.

Fiind vara, studentii mai fac un ban in vacanta plimband turisti cu barca pe rau. Barcile din lemn (punt boats, Stocherkahne) se pare ca sunt o varianta nemteasca a celor din Oxford sau Cambridge si cantaresc 400 kg. Stocherkahne au fundul plat (a nu se confunda cu gondolele venetiene, care au alta constructie), sunt realizate din lemn tare, de preferinta stejar, au intre 6 si 12 metri lungime. Incap pana la 20 de pasageri si sunt propulsate de forta bratelor carmasului, care impinge barca folosind o barna lunga de pana la 7 metri, din lemn. Raul Neckar e calm ca un lac de obicei, dar noi, venind dupa o perioada de ploi si inundatii, am avut ghinionul ca apa sa fie involburata si cam furioasa. Chiar si asa, voiam sa ne plimbam cu barca, nu facusem rezervare, asa ca l-am intrebat frumos pe unul din cei 2 barcagii care se incumetau sa iasa cu barca daca are 2 locuri si jumatate libere, pentru noi. Norocul ne-a suras, caci urmatorul grup programat a avut cativa membri lipsa, iar pe ceilalti nu i-a deranjat prezenta noastra.

Plimbarea a fost minunata, cred ca era si mai frumos daca apa ar fi fost linistita. Ghidul nostru era vizibil solicitat fizic, chinuindu-se sa ne mai si povesteasca bilingv despre oras. Nu am parcurs tot traseul in jurul insulei Neckarinsel, caci vadul se ingusta, viteza apei crestea, iar noi mergeam impotriva curentului. Asadar, la un moment dat a urmat partea cea mai dificila, intoarcerea pe loc. Talentul carmasului s-a dovedit a fi neintrecut, caci ne-am rotit intr-un loc unde barca, de-a curmezisul, aproape atingea malurile. Dupa executarea cu maiestrie a manevrei, tanarul student ne-a marturisit ca nu credea ca va reusi. Oricum, a fost rasplatit cu aplauze. La intoarcere am avut timp mai mult de vorbit si de admirat casele de pe marginea apei, dar si activitatea preferata a tinerilor: cu o bere in mana, stateau pe mal la taclale. Si uite-asa a mai trecut o zi in Tubingen, Bavaria.