Armenistis, plaje din sithonia

Despre câteva plaje din Sithonia, Halkidiki

Nu e doar o legendă faptul că Grecia a fost binecuvântată de zei cu cele mai frumoase plaje, iar în topul nostru cu țărmuri paradisiace există și câteva plaje din Sithonia, Halkidiki.

Halkidiki este o destinație foarte populară, preferată de turiștii și agențiile de turism de la noi, fiind imposibil să nu-i auzi menționat numele printre ofertele de vară.  Regiunea Halkidiki se află în Macedonia, la Sud-Est de Salonic  și cuprinde 3 brațe: Kassandra, Sithonia și Agion Oros. Primele 2 sunt mai dezvoltate și populare din punct de vedere al turismului, pe când partea cu Muntele Athos din Agion Oros este regiune independentă, vizitată de pelerinii credincioși.

Zona Halkidiki a cunoscut un boom turistic în anii ’60-’70, când austriecii și germanii au descoperit cât de frumoasă e. De atunci, zona care era cunoscută doar pentru măsline, ulei de măsline și mine de aur a fost acaparată de turism. Ca să nu o mai lungim:

Plaje din Sithonia pe care le-am văzut și le recomandăm:

Paradisos

Așa cum sugerează și numele, este o plajă paradisiacă. Golful liniștit care străjuiește plaja ne-a încântat zile întregi cu apa cristalină, perfectă pentru baie și snorkeling. Plaja Paradisos e foarte lungă și acoperită cu pietriș mărunt, care e înlocuit treptat de nisip la intrarea în apă. Există câteva zone cu umbreluțe și șezlonguri (unele sunt rezervate pentru turiștii ce stau la cazările adiacente, iar altele pot fi ocupate contra cost sau dacă faci consumație la terasele de care aparțin), dar și zone libere. Cam în 20 de minute, plaja poate fi străbătută pe jos de la un capăt la altul, trecând și pe lângă câteva taverne cu mâncare îmbietoare.

 

Lagomandra

O plajă ce pare că se întinde cât vezi cu ochii, Lagomandra se află la marginea unui pâlc de conifere ce oferă o binecuvântată umbră naturală. Dintre atâtea plaje din Sithonia, Lagomandrei e greu să-i găsești ceva de reproșat (poate și pentru că are steag albastru). Poate doar faptul că nisipul alb se încinge rău spre mijlocul zilei; însă apa limpede și cristalină oferă alinarea perfectă. Există porțiuni cu șezlonguri și umbreluțe, însă mare parte din plajă e presărată cu umbrele multicolore private. Tot aici e și un punct de plecare pentru cei ce se încumetă la tot felul de activități acvatice: banană, canapea, kayak, ski-jet, bărcuțe etc (prețuri aici). În păduricea de pini sunt câteva locuri de unde poți cumpăra un frappe sau un suc. La marginea pâlcului de conifere se află șoseaua și “locurile de parcare” improvizate pe ambele părți ale drumului. Lângă șosea e un șirag de vile ce oferă cazare, iar printre ele câte o tavernă grecească. Stațiune cu de toate, ce să mai!

 

Kalamitsi

Având un nume ciudat, vă asigurăm că singurele “calamități” de pe plaja Kalamitsi sunt nisipul auriu, apa turcoaz, valurile și briza. În ambele capete ale plajei există niște stânci albe, tare frumos șlefuite de valuri, numai bune pentru ședințe foto paradisiace. Plaja este foarte lată și are câteva pâlcuri restrânse de șezlonguri înghesuite sub umbreluțe, care, deși erau cam multe pe metru pătrat, nu duceau lipsă de clienți. În rest, mult loc pentru umbreluțe private și chiar și pentru tavernele extinse cu mese pe nisip.

 

Sykia

Pe partea estică a peninsulei Sithonia, cu o vedere splendidă spre Muntele Athos, se află întinsa plajă Sykia. Plaja e ușor răvășită și sălbatică, iar aici vin mai degrabă cei cu rulote, caravane sau corturi. Șezlongurile, umbreluțele și câteva terase se află doar într-o parte a plajei. În timpul vizitei noastre, plaja avea un ușor aer de devastare, căci valurile mari aduseseră la mal tot felul de resturi de vegetație.

 

Kavourotrypes sau Portokali (Orange beach)

Plaja asta arată incredibil de sălbatică și frumoasă în poze. Însă la fața locului ne-a întâmpinat o aglomerație nesperată. Pâlcul de pini ce trebuie străbătut ca să ajungi la plajă e  folosit pe post de parcare umbrită și plină de praf. Singura porțiune cu nisip/pietriș a plajei este ocupată cu șezlonguri, iar în apropierea lor liniștea e perturbată de zgomotul generatoarelor electrice care alimentează terasa din spatele umbreluțelor. În vecinătate sunt și niște toalete ecologice pe care m-am străduit să nu le prind în poze, dar și zone de “toaletă în natură”, printre tufișuri și stânci. În zare, peisajul pare superb: stânci albe șlefuite de valuri, apă turcoaz, muntele Athos. Însă  frumusețea naturală e în antiteză cu oamenii care țin neapărat să-și lase “amprenta” asupra locului. Concluzia e că, dintre atâtea plaje din Sithonia, plaja Portokali e un fel de pom lăudat.

 

Armenistis

Armenistis e o plajă liniștită, înconjurată de păduri de pini. Există câteva pâlcuri de șezlonguri și umbreluțe, dar plajă este foarte mare și liberă. De-a lungul plajei este un camping imens și foarte bine organizat (are până și restaurant, tavernă și cafenea); mergând pe lângă el, am tras concluzia că sunt oameni care stau acolo pe termen lung și foarte lung căci aveau tot felul de facilități, de la scutere și biciclete până la televizor.

 

Kalogria (sau Mango beach)

Este o plajă destul de retrasă. Fiind în trecere, am poposit pe plaja Kalogria doar pentru câteva poze la apus și nu ne-am mai întors în altă zi. Că și alte plaje din Sithonia, Kalogria e “dotată” cu apa limpede, pietriș, dar cam multe șezlonguri pe metru pătrat de plajă (sunt contra cost și țin de Mango beach bar).

 

Cam acestea au fost cele 7 plaje din Sithonia pe care le-am vizitat în turul nostru. Din cele peste 60, cu greu le-am ales doar pe acestea și ne-au mai rămas multe pentru vizitele viitoare.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.