Guest post scris de Vera, căreia îi mulțumesc pentru că s-a lăsat convinsă să ne împărtășească impresiile ei despre vizita într-o țară atât de frumoasă precum Maroc.

Motivele pentru care am ales să ne petrecem Crăciunul în Maroc își cam pierdeau orice sens când toți ne întrebau: dar de ce acolo când sunt atâtea locuri frumoase de descoperit în Europa? De ce să riști să iei tot felul de boli sau chiar Ebola? Ce e de văzut în afară de sărăcie și oameni înapoiați de către Islam?

Și chiar ne-au făcut o secundă să regretăm că nu ne-am informat mai bine, că ne-am lăsat amăgiți de un număr ridicat de grade Celsius în mijlocul iernii, de o cultură diferită, de o experiență care poate părea maxim de interesantă. Chiar și Ebola părea că bate la ușă, excursia având loc în decembrie 2014, după ce apăruseră câteva cazuri chiar și în SUA și Europa.

Cu toate acestea am riscat să mergem (și să nu pierdem banii pe care îi dădusem deja pe biletele de avion și ghizii locali :D), iar cu câteva zile înainte de călătorie am finalizat ultimele detalii legate de cazări și transport.

Din cauza traseului alambicat pe care l-am ales (plecare din Cluj, aterizare în Bologna și zbor de legătură din Pisa) și a întârzierii zborului final, nu doar că am pierdut o zi întreagă cu drumul, dar am ajuns așa de târziu încât nu știam dacă o să mai găsim vreun mijloc de transport care să ne ducă de la aeroportul din Fez la Riad*-ul unde aveam cazarea.
*Riad-urile sunt case tradiționale marocane transformate în pensiuni/hoteluri pentru turiști.

Unul dintre motivele întârzierii a fost că s-au anulat și amânat foarte multe zboruri în Italia, fiind ajunul Crăciunului, aeroporturile erau pline, era nebunie totală și asta ne-a și determinat să promitem că nu mai plecăm în călătorii în preajma unor sărbători internaționale.

Când am aterizat în Fez (Fes) am găsit suficiente taxiuri la ieșirea din aeroport, cam asta fiind singura variantă de a ajunge undeva. Atunci am avut și primul moment de panică. Singurii europeni  care au fost în avion plecaseră deja, iar pe localnici îi aștepta câte-o rudă sau cunoștință să îi ducă acasă. Toți șoferii de taxi îmi păreau suspecți și mașinile lor erau în exclusivitate Mercedesuri din 1980. Am ales până la urmă un șofer, deși toți arătau a ca niște dubioși din ghetourile din Ferentari și i-am dat direcția Medina* din Fez. Pe drum m-am mai panicat puțin pentru că gps-ul ne arăta alt traseu decât cel ales de șofer, dar a fost totul ok și am fost  “livrați” în siguranță.
 *Medina este partea veche a orașului, înconjurată de ziduri delimitatoare.

La intrarea în Medina, deși era aproape 12 noaptea, erau mulți copii și puști care ne-au abordat în diverse limbi în încercarea de a ne conduce către un Riad al familiei lor sau la unul de la care primeau comision ca  să atragă turiști. Am evitat să intrăm în vorbă cu vreunul și am mers țintă către direcția noastră, direcție care s-a pierdut în scurt timp, pentru că majoritatea  străzilor din Medina nu au indicatoare.

Până la urmă am acceptat ajutor de la doi tineri care păreau mult mai periculoși decât copiii inițiali (unul mirosea a alcool și avea o țigară cu marijuana în mână… tipul se autointitula Coca-Cola), dar eram terminați de oboseală  și speriați că n-o să mai ajungem odată la loc sigur. Ne-am prefăcut că îi verificăm de fiecare dată când mai dădeam de un indicator (aveam o hartă în mânile care îmi tremurau și oricum nu mai vedeam mare lucru). Ne-au dus cei doi drept până în fața Riad-ului nostru, unde și-au așteptat bacșișul. 20 de dirhami marocani (aprox. 2 euro) ar fi fost suficienți, dar în învălmășeala aia am plătit de fapt 20 de euro. Nu mai conta… ajunsesem la destinație.

 

• Cazarea în Fez am rezervat-o prin booking, a.î. să putem plăti la fața locului după ce verificăm că sunt condițiile ok. Cred că și dacă nu ne conveneau condițiile, oricum nu mai plecam nicăieri. Dar Hafsa se numește Riad-ul și a fost primul loc în care ne-am simțit în siguranță în Fez.
• Ca și în celelate locuri în care am dormit, lipseau caloriferele, dar măcar exista un înlocuitor: niște pături foarte groase, care au fost utile.

A doua dimineață am plecat într-o excursie de 3 zile cu doi ghizi ai Morocco Countryside Tours, o companie locală ce organizează tururi personalizate. Am mai fost în mașină cu un cuplu din Spania, lucru care ne-a bucurat, pentru ca s-au mai micșorat puțin costurile.

În drum spre Merzouga, localitatea  de la marginea deșertului și destinația noastră din prima seară, am oprit la:

• Refugii din pădurile de cedru din Munții Atlas (Middle Atlas), unde am hrănit maimuțe. Erau acolo mici magazine de suveniruri și localnici cu cai “îmbrăcați” tradițional care permiteau turiștilor să facă poze pe/cu calul contra cost.
• localitatea Azrou, un important centru de artizanat specializat în lemn de cedru.
• Restaurantul/Hotel Taddart (din localitatea Midelt), care este situat între munții Atlas Middle și High și are o priveliște interesantă.  Și interiorul restaurantului este drăguț, dar mi s-a părut că se profită prea mult de aceste 2 aspecte, un prânz acolo (tajin* + desert) începând de la 10€/persoană.
• Valea râului Ziz și tunelul Zaabal. Râul Ziz își are sursa în munții Middle Atlas și curge până în deșertul Sahara de pe teritoriul Algeriei. În cursul lui prin Munții Atlas a format cheile Zizului.
• Tafilalt Oasis – cea mai mare și mai cunoscută oază din partea marocană a deșertului Sahara. Este situată de-a lungul râului Ziz și cuprinde un număr mare de curmali pe suprafața pe care o ocupă.

 

Seara am ajuns în Merzouga, la porțile marelui Erg Chebbi (unde sunt cele mai mari dune de nisip ale Marocului). Ghizii noștrii ne-au servit cu ceai cald de mentă  zis și whisky al berberilor și ne-au făcut cunoștință cu cămilele noastre.

După înfășurarea eșarfelor în stil arab, am încălecat fiecare pe șaua lui și ne-am îndreptat către tabăra unde urma să înnoptăm. În tabără era deja un grup mare de americani și masa era în proces de pregătire de către bucătarii berberi* ai ghizilor noștri. A fost primul cuș-cuș pe care l-am mâncat în Maroc, dar și singurul gătit bine, față de cele pe care le-am încercat ulterior.
*berberii sunt primii locuitori de pe teritoriul Marocului, iar în secolul VII au fost cuceriți de arabi, care au adus împreună cu un sistem întreg de a conduce și religia lor: Islamul. Astăzi mai sunt foarte puține sate care au localinici 100% berberi și majoritatea sunt în apropierea deșertului.

Serata a continuat cu foc de tabără și muzică specifică triburilor berbere. Deși cam știam ce ne așteaptă, abia când am ajuns am realizat că o să dormim în corturi  care nu ne vor feri prea mult de frig. Așa că, la maximum 3-4 grade, eram îmbrăcați cu geci, înveliți cu păturile oferite și încălziți cu ceaiul de mentă marocan.

 

Trezirea a fost la 5 dimineața, când răsărea soarele și atunci am fost de acord că a meritat efortul de a rezista frigului din deșert. O dimineață printre dune e un motiv sufiecient pentru a nu pierde experiența unei nopți în deșert.

A doua zi a fost la fel de plină de activitate:

• mic-dejun cu bunătăți marocane la Hotel Bivouac Le petit Prince, de pe teresa căruia se putea admira una din “porțile” către deșert.
• am mers la târgul săptămânal de animale din Rissani. Deși credeam că o să fim impresionați, am ajuns la concluzia că seamănă foarte mult cu târgurile de animale care încă se mai organizează și în România prin unele sate. Diferențele ar fi că aveau o mai mare diversitate de animale (inclusiv măgari) și erau și legume, fructe, mirodenii, haine… un fel de talcioc. Aa, da… și arăta parcă mai primitiv și mai murdar.
• am vizitat Todra Gorges, un canion marocan “săpat” de râurile Todra (sau Todgha) și Dades. Aș putea compara zona în unele locuri cu cheile Dâmbovicioarei, doar că la noi totul este verde, iar în Maroc este arid. În stâncă erau eroziuni foarte adânci, asemănătoare cu peșterile  în care am înțeles de la ghizi că locuiesc și azi nomazii. Ulterior am văzut și câteva femei nomade, cum le spun ei, ce aveau fuste și comportament caracteristic țiganilor ursari.
• oprire în apropierea orașului Tinghir (sau Tinerhir) pentru puțină istorie locală. În timpul mezozoicului, regiunea a fost inundată de mare, care a adus cu ea depozite de sedimente bogate în fosile marine. Înălțarea Munților Atlas a provocat retragerea  mării și deformarea rocilor în falduri și falii. Eroziunea râului Todra împreună cu cea a vântului au dat forma peisajului deșertic.
• Cazare la hotel Essyaha situat în Dades Valley. Valea râului Dades se întinde pe 125 de km între orașul Ouarzazate și  localitatea Boulmane du Dadès în High Atlas Mountains. Hotelul ne-a plăcut din mai multe puncte de vedere: era amplasat într-o zonă pitorească, amenajarea lui este tipic marocană și mic dejunul a fost gustos și sățios. Singurul dezavantaj a  fost că nu aveau calorifere și deși aerul condiționat a fost pornit, parcă nu a fost suficient cât să fie cald în cameră.

 

Ziua 3:

• prima oprire în a 3-a zi a fost în apropierea localiatatii Ait Arbi, unde, de-a lungul văii râului Dades s-au format munții cu aspect de degete de maimuță, așa zișii “monkey’s finger mountains”.
• pe lista “de vizitat” a ghizilor noștri a urmat orașul Ouarzazate și studiorile de film Atlas Studios (pe care ne-am hotărât să le “tăiem” de pe listă, iar ulterior am regratat că le-am omis).
  Ouarzazate, numit și Ușa Deșertului se află în mijlocul unui platou gol la sud de Munții High Atlas. În partea de sud a orașului este deșert. Poziția orașului a fost motivul pentru care a fost inclus pe ruta Dakar Rally în 2006 și 2007.
• penultimul și unul dintre cele mai interesante locuri în care am fost cu ghizii a fost orașul fortificat Ksar* Ait Benhaddou. Acesta a fost declarat obiectiv al Patrimoniu Mondial de către UNESCO. Din câte am înțeles, o mulțime de filme au fost turnate aici, printre care Gladiator și mai recent seria Game of Thrones. Situl Ait-Ben-Haddou este cel mai faimos Ksar din Valea Ounil. Este un exemplu al arhitecturii marocane de sud. În interiorul zidurilor de apărare, casele sunt diverse – unele modeste, altele seamănă cu mici castele urbane, cu turnurile lor înalte și secțiuni superioare decorate cu motive din caramidă de lut – dar există și clădiri și zone comunitare. Cele mai vechi construcții nu par să fie clădite mai devreme de secolul al 17-lea, cu toate că structura și tehnica lor s-au propagat dintr-o perioadă foarte timpurie în văile din sudul Marocului. Situl a fost, de asemenea, unul dintre multele posturi comerciale pe ruta comercială care leagă Marakeshul de Valea Dra și Pass Tizi-n’Telouet.  Ksar Ait-Ben-Haddou ilustrează habitatul tradițional de lut, reprezentând cultura din sudul Marocului, care a devenit vulnerabilă ca urmare a schimbărilor socio-economice și culturale ireversibile.
  *Ksar reprezintă o grupare  colectivă de locuințe. Casele mari din partea de jos a satului, cu motive decorative bine conservate, sunt întreținute în mod regulat. Materialele de construcție utilizate rămân încă pământul și lemnul. O atenție deosebită este acordată ușilor și ferestrelor care dau pe culoarele pietonale, pentru a se asigura că lemnul nu este înlocuit de metal.
• După prânzul de la La Rose du sable, vis-à-vis de situl Ait Benhaddou, am pornit către ultima noastră vizită din turul organizat:  trecătoarea Tizi-n-Tichka din Munții Atlas, unde drumul ajunge la altitudinea de 2260m și este cea mai înaltă trecere prin munte din Africa de Nord. Drumul șerpuit din trecătoarea trecătoarea Tizi-n-Tichka mi s-a părut că seamănă izbitor de mult cu Transfăgărășanul (partea de drum de la Vidraru  până la Bâlea).

 

Concluzii:

Nu recomand nimănui să plece la drum cu idei preconcepute despre destinație. Noi am început să ne bucurăm de excursie mai greu deoarece aveam constant impresia că ne va păcăli sau tâlhări cineva. În realitate, singurele experiențe neplăcute avute au fost cele în care am tratat noi oamenii nepotrivit. Sunt șanse mai mari să dai de oameni care vor să profite de tine ca turist, față de țările din Europa, dar marea parte din ei vor înțelege dacă le spui “no, thank you” sau vei negocia un preț care să rămână același până la final.

M-am bucurat că au fost cu noi ghizii, deoarece altfel localnicii ne-ar fi urmărit pretinzând că vor să ne ajute, pentru ca la final să ceară bani.

Au fost multe de văzut într-un timp scurt (3 zile) și am ajunși rupți de oboseală în Marrakesh după aproximativ 1200 km plini de opriri, informații, poze, experiențe.

M-a surprins asemănarea cu România la multe aspecte:

• oameni săraci (uneori primitivi) care își fac cumpărăturile în târguri săptămânale cum se întâmplă și la noi în unele sate, vs orașe moderne cu locuri/clădiri spectaculoase unde locuiesc oameni cu venituri mult mai mari și unde sunt turiști permanent.
• deși este o țară deșertică, formele de relief includ de la câmpie până la munți de înălțimi medii (High Atlas Mountains cu Vf Toubkal de 4100 m).
• religia și tradițiile se păstrează în foarte multe familii și am observat la ghizii noștri că, deși erau tineri, seara se închideau în camerele lor pentru “prayer time”. Deși la noi nu cred că se mai ține cont de partea religioasă foarte mult, tradițiile sigur vor fi respectate încă multe generații de aici înainte.
• drumul șerpuit din trecătoarea trecătoarea Tizi-n-Tichka mi s-a părut că seamănă izbitor de mult cu Transfăgărășanul (partea de drum de la Vidraru  până la Bâlea).
• nu mi-a plăcut faptul că, în Maroc, înțelegerile ghizilor cu proprietarii de localuri/hoteluri erau în defavoarea noastră: am luat prânzul în locuri scumpe și am fost opriți la magazine unde aveau ei comision.

*Riad-urile sunt case tradiționale marocane transformate în pensiuni/hoteluri pentru turiști.

*Medina este partea veche a orașului, înconjurată de ziduri delimitatoare.

*Tajin este un fel de mâncare tradițional în Africa de Nord, care și-a luat numele după vasul de pământ în care este gătit. Constă în porții de carne de pui sau peste fierte lent împreună cu legume sau fructe, iar rezultatul seamănă puțin cu tocana românească.

*berberii sunt primii care au locuit pe teritoriul Marocului, iar în secolul VII au fost cuceriți de arabi, care au adus împreună cu un sistem întreg de a conduce și religia lor: islamul. Astăzi mai sunt foarte puține sate care au localinici 100% berberi și majoritatea sunt în apropierea deșertului.

*localnicii au o expresie consacrată (pe care am înțeles că au preluat-o de la regele lor): “you are welcome”. Am observat că la unii e și o formă prin care încercă să te facă să ai încredere în ei (chiar și când nu ar trebui).