Aflandu-ne in Bavaria, ne-am planificat traseul astfel incat sa vizitam trei castele de care nu mai auzisem niciodata: Burg Hohenzollern, Schloss Lichtenstein, Schloss Sigmaringen.
Vechi de peste sute de ani, castelele bavareze au fost martorele multor evenimente istorice, resedintele unor personalitati celebre si inca isi pastreaza in timpurile actuale statutul impunator. Limba germana are mai multi termeni pentru a defini aceste constructii: Burg (castel), Schloss (conac), Festung (fortareata), Palast (palat), dar pentru usurinta voi folosi denumirea generica de castel.
Burg Hohenzollern
Vazut de departe, Castelul Hohenzollern pare resedinta unui conte malefic, cu turnurile sale ascutite si cocotat ca un mot pe cel mai inalt deal din zona. Siteul castelului ne-a oferit foarte multe informatii, precum si o harta foarte utila. In parcare ne-am cumparat biletele valabile pentru curtea castelului, fara interior (veti vedea in poze pe cine nu am putut sa lasam singura afara) + parcarea si am pornit pe jos intr-o drumetie de 20 de minute.