Tag Archives: Koh Phi Phi Leh

Long beach

Thailanda si noi

Am ales insula Koh Phi Phi la impulsul momentului. S-au potrivit niște zboruri între Singapore și Kuala Lumpur și am zis că e un semn. Bun.

Este prima noastră vizită în Thailanda și nu ne vine să credem că nu visăm. Suntem atât de departe de casă, pe o insulă în mijlocul oceanului și nu cunoaștem pe nimeni. Asta ne bucură, căci pornim să explorăm chiar din prima seară. Eu vreau să văd apa, nisipul, dar e întuneric și nu întrezăresc decât luminile cluburilor de pe cealaltă parte a golfului. Nu-i nimic, mai e puțin până dimineață și dorința-mi va fi împlinită.

Ne pierdem pe străduțe și gustăm puțin din bunătățile Thailandei: pad thai, curry, suc de mango, shake de banane, tapioca în lapte de cocos de la o doamnă care umplea punguțe pe stradă, gogoși de cocos… ne e greu să ne abținem să nu gustăm totul din prima seară și ne întoarcem acasă cu burțile pline.

Ne trezim veseli în prima dimineață și ne îndreptăm spre cea mai apropiată plajă: Loh Dalum. Avem noroc, stăm în partea mai pustie a golfului iar plaja e și ea pustie.
Găsim aici 4 șezlonguri ce-și așteaptă clienții.  Nu suntem în căutare de chilipiruri, dar nici nu costă mult: 25 baht unul singur sau 40 baht amândouă. Nu ne așezăm încă pe ele, vrem să facem o baie mai întâi.

Continue reading