Tag Archives: impresii

Maroc

Experiențe din Maroc – partea I

Guest post scris de Vera, căreia îi mulțumesc pentru că s-a lăsat convinsă să ne împărtășească impresiile ei despre vizita într-o țară atât de frumoasă precum Maroc.

Motivele pentru care am ales să ne petrecem Crăciunul în Maroc își cam pierdeau orice sens când toți ne întrebau: dar de ce acolo când sunt atâtea locuri frumoase de descoperit în Europa? De ce să riști să iei tot felul de boli sau chiar Ebola? Ce e de văzut în afară de sărăcie și oameni înapoiați de către Islam?

Și chiar ne-au făcut o secundă să regretăm că nu ne-am informat mai bine, că ne-am lăsat amăgiți de un număr ridicat de grade Celsius în mijlocul iernii, de o cultură diferită, de o experiență care poate părea maxim de interesantă. Chiar și Ebola părea că bate la ușă, excursia având loc în decembrie 2014, după ce apăruseră câteva cazuri chiar și în SUA și Europa.

Cu toate acestea am riscat să mergem (și să nu pierdem banii pe care îi dădusem deja pe biletele de avion și ghizii locali :D), iar cu câteva zile înainte de călătorie am finalizat ultimele detalii legate de cazări și transport.

Continue reading

Daca ti-a placut articolul, te rugam sa ne urmaresti si pe social media 🙂
Parc du Cinquentenaire

Retrospectiva unei vizite în Bruxelles

Guest post scris de Vera, căreia îi mulțumesc pentru că s-a lăsat convinsă să ne împărtășească impresiile ei despre vizita în Bruxelles. 🙂

Tot ce știam despre Belgia înainte de a vizita această țară a fost că seamănă mult cu Franța. Din păcate nu putem să confirmăm pentru că nu am fost încă în Franța, dar dacă este adevărat cu siguranță pot trage concluzia că merită și ea o vizită pe îndelete.

Așa că în lipsă de prea multe informații, am preferat să tragem propriile concluzii dintr-o scurtă excursie în Belgia.

1. Cum am ajuns la Bruxelles

Compania low-cost Ryanair zboară zilnic din București către Brussels Charleroi, așa că am pândit prețuri bune care au și apărut pentru luna octombrie. După ce perioada a fost stabilită a rămas să găsim soluții pentru a ajunge efectiv în Bruxelles având în vedere că orașul Charleroi este la 60 de km distanță. Cea mai ieftină soluție este să rezervați un loc în mașina unui belgian care face naveta și oferă locurile pe care le are libere pe Bla Bla Car. Dacă nu este posibil din cauză că nu sunt curse sau nu aveți încredere să călătoriți în mașina unui străin, există și tren dar și autocar dar la prețuri  mai mari, în funcție de cât de apropiat este momentul rezervării de data călătoriei.

2. Primele impresii.

La sosirea în Bruxelles am avut senzația de oraș modern și foarte bine securizat din moment ce în jurul Comitetului European (unde ne-a lăsat șoferul nostru) survola constant un elicopter.

Cu cât ne-am îndepărtat de acest centru al instituțiilor Europei, am observat stiluri de case foarte diferite de tot ce am cunoscut până atunci, într-un fel semănau cu casele de turtă dulce:

Continue reading

Daca ti-a placut articolul, te rugam sa ne urmaresti si pe social media 🙂
satul Masca

Tenerife: satul Masca si los Gigantes

Satul Masca

Am dedicat o zi intreaga excursiei la satul Masca, in primul rand pentru ca ne place ca in vacanta sa ne trezim tarziu si in al doilea rand pentru ca nu voiam sa fim pe fuga toata ziua, doar ca sa bifam niste locuri de pe o lista.

Satul Masca, Masca village
Satul Masca

Drumul dinspre Costa Adeje spre satul Masca nu iese cu nimic in evidenta fata de alte drumuri de pe costa insulei Tenerife. Cel putin la inceput. Caci la un moment dat, drumul cu 2 benzi se transforma intr-o sosea serpuita ce urca pe munte, delimitata doar de parapetii de pe marginea drumului. La inceput, curbele sunt stranse, in urcare si trebuie sa claxonam ca sa evitam intalnirea cu alte masini pe portiuni inguste. Urcam ce urcam si ajungem intr-un fel de pas sau trecatoare, cum am invatat la geografie. Nu prea sunt locuri de oprit pentru poze, caci drumul e atat de ingust incat abia au loc sa treaca 2 masini una pe langa alta. Din fericire, rar ne-am intersectat drumul cu cate un autocar (nu vreau sa-mi imaginez cum e sa ai rau de masina pe serpentinele astea). Stam incordati de fiecare data cand trecem pe langa alte masini, pentru ca abia parem sa avem loc unii pe langa altii. Soseaua serpuieste peste magma pietrificata veche de zeci de mii de ani si noi ne intrebam de ce au decis canariotii sa-si faca asezari in astfel de locuri greu accesibile.

Continue reading

Daca ti-a placut articolul, te rugam sa ne urmaresti si pe social media 🙂