Tag Archives: Hohenschwangau

Schloss Neuschwanstein

Castele din Bavaria: Neuschwanstein

Schloss Neuschwanstein este un simbol al perioadei romantice a secolului XIX, reprezentand principala sursa de inspiratie pentru logo-ul si cateva din castelele prezente in animatiile Disney.

Schloss Neuschwanstein
Schloss Neuschwanstein

Castelul se afla deasupra oraselului Hohenschwangau, fiind construit de risipitorul rege Ludwig al II-lea (am mai povestit de el in articolul despre palatul Linderhof) ca un omagiu adus compozitorului sau preferat, Richard Wagner si ca un loc in care sa se retraga. Ludwig si-a cheltuit averea personala pentru a ridica acest castel (dar si altele: Linderhof, Herrenchiemsee), fiind declarat pe moment nebun si iresponsabil. Dupa moartea sa, castelul a fost deschis pentru vizitatori, acumuland in 2009 peste 61 de milioane de vizite, cu o medie actuala de 1.4 milioane de turisti pe an. Impresionant este faptul ca desi era considerat o idee proasta si o risipa la momentul construirii, a inceput sa fie profitabil la scurt timp dupa aceea.

Stilul ce domina constructia este descris ca Burgenromantik, cu puternice influente din mitologia muzicala a operelor lui Wagner. In 1880 a avut loc ceremonia de inaugurare a castelului la care a contribuit cu sugestii asupra designului si decoratiunilor insusi regele Ludwig.

Castelul pare impozant, atat din interior cat si din exterior. Fatada este decorata cu numeroase turnuri, turnulete, frontoane, balcoane, creneluri si sculpturi, in timp ce inauntru ies in evidenta cateva incaperi impresionante: sala tronului, apartamentul regal, sala cantaretilor si nelipsita grota.

Un punct din care castelul poate fi privit in toata splendoarea sa este Marienbrücke (podul Mariei), construit Maximilian (tata lui Ludwig) in 1950 pentru sotia sa, Maria, care era pasionata de drumetii pe munte. Podul de fier se afla deasupra cheilor Pöllat si merita sa-i fie acordate 15 minute de mers prin padure.

Neuschwanstein from Marienbrucke
Neuschwanstein vazut de pe Marienbrucke
Marienbrucke
Marienbrucke

Din pacate, noi am ajuns la Neuschwanstein chiar la ora inchiderii si nu am mai putut face turul interiorului, ci doar cateva poze in curtea castelului. Cateva detalii organizatorice gasiti aici, iar eu mai spun doar ca urcusul pana la castel inseamna 30 de minute de mers prin padure sau cativa euro cheltuiti pe un trocarici ce va duce la poarta fara prea mare efort.

Schloss Hochenschwengau
Castelul Hochenschwengau