Tag Archives: eurotrip

Schloss Neuschwanstein

Castele din Bavaria: Neuschwanstein

Schloss Neuschwanstein este un simbol al perioadei romantice a secolului XIX, reprezentand principala sursa de inspiratie pentru logo-ul si cateva din castelele prezente in animatiile Disney.

Schloss Neuschwanstein
Schloss Neuschwanstein

Castelul se afla deasupra oraselului Hohenschwangau, fiind construit de risipitorul rege Ludwig al II-lea (am mai povestit de el in articolul despre palatul Linderhof) ca un omagiu adus compozitorului sau preferat, Richard Wagner si ca un loc in care sa se retraga. Ludwig si-a cheltuit averea personala pentru a ridica acest castel (dar si altele: Linderhof, Herrenchiemsee), fiind declarat pe moment nebun si iresponsabil. Dupa moartea sa, castelul a fost deschis pentru vizitatori, acumuland in 2009 peste 61 de milioane de vizite, cu o medie actuala de 1.4 milioane de turisti pe an. Impresionant este faptul ca desi era considerat o idee proasta si o risipa la momentul construirii, a inceput sa fie profitabil la scurt timp dupa aceea.

Stilul ce domina constructia este descris ca Burgenromantik, cu puternice influente din mitologia muzicala a operelor lui Wagner. In 1880 a avut loc ceremonia de inaugurare a castelului la care a contribuit cu sugestii asupra designului si decoratiunilor insusi regele Ludwig.

Castelul pare impozant, atat din interior cat si din exterior. Fatada este decorata cu numeroase turnuri, turnulete, frontoane, balcoane, creneluri si sculpturi, in timp ce inauntru ies in evidenta cateva incaperi impresionante: sala tronului, apartamentul regal, sala cantaretilor si nelipsita grota.

Un punct din care castelul poate fi privit in toata splendoarea sa este Marienbrücke (podul Mariei), construit Maximilian (tata lui Ludwig) in 1950 pentru sotia sa, Maria, care era pasionata de drumetii pe munte. Podul de fier se afla deasupra cheilor Pöllat si merita sa-i fie acordate 15 minute de mers prin padure.

Neuschwanstein from Marienbrucke
Neuschwanstein vazut de pe Marienbrucke
Marienbrucke
Marienbrucke

Din pacate, noi am ajuns la Neuschwanstein chiar la ora inchiderii si nu am mai putut face turul interiorului, ci doar cateva poze in curtea castelului. Cateva detalii organizatorice gasiti aici, iar eu mai spun doar ca urcusul pana la castel inseamna 30 de minute de mers prin padure sau cativa euro cheltuiti pe un trocarici ce va duce la poarta fara prea mare efort.

Schloss Hochenschwengau
Castelul Hochenschwengau
Esslingen half timbered houses

Prin Bavaria: Esslingen

Esslingen este un fermecator oras bavarez pe care l-am descoperit in eurotripul din 2014.

Nici nu iesisem de 10 minute din Stuttgart ca am si intrat in Esslingen, un oras foarte vechi aflat pe malul raului Neckar. Arheologii spun ca aici exista urme ale existentei oamenilor inca din neolitic, insa pe noi ne-au atras casele din centrul vechi, cu fatade din cherestea (half-timbered), construite in secolele XIII-XVI.

Intreg centrul vechi este ca o parada a prosperitatii trecutului, cladirile sunt bine intretinute si se afla in starea lor originala. Exista peste 800 de cladiri istorice in Esslingen, caci fiecare perioada si-a lasat amprenta asupra orasului: Evul Mediu, epoca industrializarii, timpurile actuale.

Orasul ce in aparenta e micut se mandreste cu o Universitate de Stiinte Aplicate, un festival de Jazz, taverne traditionale svabesti ce servesc Spätzle si Maultaschen, podgorii roditoare, cea mai veche crama producatoare de vin spumos din Germania, o piscina din 1907 (inca functionala), teatru, opera si multe multe altele. Noi am poposit doar pentru cateva poze.

Schlossplatz Stuttgart

Schwäbische Stuttgart

Schwäbische Stuttgart sună puțin a exercițiu de dicție… asemănător cu șase sași în șase saci. Lăsând gluma la o parte, pentru tradiții și mâncăruri șvăbești mergeți în Stuttgart, dar și pentru muzeul Mercedes-Benz și muzeul Porsche, care au fost principalele obiective ce ne-au atras în acest oraș (mai puțin pe mine, dar mai mult pe co-proprietarul acestui blog 🙂 ).

Am ajuns in Stuttgart intr-o dupa-amiaza ploioasa de iulie, de numai vara nu zici ca era. Prima impresie: un oras verde, curat, cladiri frumoase, ne place ce vedem. Am pornit la pas prin centru, cu catelul din dotare, sa hranim monstrii ce urlau in stomac, la o terasa cautata cu atentie pe Foursquare. Platzhirsch se numeste locul unde pot spune ca operatiunea a avut loc cu succes. Timpul s-a impartit apoi intre o plimbare scurta pana la hotel si vizita la muzeul Mercedes-Benz unde recunosc ca mi-a placut pana si mie. Masini de epoca, filme vechi din vremea marii industrializari, automobile celebre, toate mi-au placut si cand am fost anuntati ca muzeul se inchide mi s-a parut ca timpul a trecut prea repede.

Continue reading

Tussen Bruggen, Graslei si Korenlei

O zi in Ghent

Ce faci cand te plictisesti de Bruxelles? Iei trenul si in 30 de minute cobori in Ghent/Gent, un mix interesant intre un oras cosmopolit si unul de provincie. Putini calatori viziteaza Gent deoarece se afla pe ruta spre mai marele si mult mai turisticul Brugge, dar cei care o fac nu regreta.

Am ales varianta simpla, sa luam biletul valabil 1 zi chiar inainte de calatorie, la pretul de 18 euro dus-intors de persoana. In Brussels Central sunt disponibile atat ghisee, cat si automate de bilete. Nefiind conditionati de vreo ora, ne-am urcat in primul tren care avea vagon de clasa a 2-a si oprire in statia Gent Sint Pieters, caci in Gent-Dampoort opresc doar cele care merg spre Antwerp. Pana in centrul orasului e o plimbare de 30 de minute pe jos sau 10 minute cu tramvaiul.

Noi am preferat mersul, cu toate avantajele lui: ocazia de a observa mai mult din arhitectura orasului, uitatul in vitrine, luat ceva bun de la o patiserie, verificat preturile agentiilor de imobiliare. In cele din urma ni s-a facut foame si am intrat in primul loc eligibil pentru un pranz reusit: Robot, un loc ieftin chiar vis-a-vis de universitate, unde ne-am amestecat printre studenti. Dupa verificarile de rigoare facute pe Foursquare, am comandat burgerul ce era recomandat in aplicatie de toata lumea. Verdictul: approved!

Gent/Ghent este astazi un oras universitar foarte activ. Cladirile din Evul Mediu pastrate intr-o stare foarte buna si cea mai mare zona centrala din Belgia in care sunt interzise vehiculele sunt principalele atractii. Prima data ne-am oprit la biroul de informatii turistice, de unde am luat o harta.  Am urmat traseul indicat, ca sa nu pierdem nimic pe drum. Continue reading

mancare traditionala slovaca

Cand esti in Bratislava, mananci ca slovacii!

Pentru noi, orice calatorie e musai sa atinga si latura culinara a tarii pe care o vizitam, asadar a venit timpul sa scriu despre delicioasa mancare traditionala slovaca din Bratislava. Cred ca nu exagerez cand spun ca suntem genul de oameni care mai degraba ar vizita restaurante decat muzee 🙂

Avand la dispozitie 6 saptamani de testat bunatati slovace, am insiruit mai jos cate ceva despre locurile in care am mancat, bineinteles totul documentat si cu poze.

Restaurante in Bratislava
Restaurante in Bratislava

Asadar, activitatea culinara din centrul vechi al Bratislavei graviteaza in jurul halusky-lor si a catorva locuri, pe care le recomand pentru ca unele dintre ele au mancare traditionala slovaca:

Continue reading

Bratislava

Bratislava, the little big city!

În toate drumurile făcute cu mașina spre Europa de Vest admiram de la depărtare Bratislava, orașul ce se întinde pe dealurile din dreapta autostrăzii, chiar înainte de a ajunge în Viena. Ba chiar când am fost în Praga am trecut foarte aproape de Bratislava, însă nu ne-am oprit.

În 2014 s-a ivit șansa mea de a cunoaște mai bine capitala Slovaciei, căci am acolo aici 6 săptămâni, cu ocazia unui proiect de voluntariat.

Recunosc că am fost plăcut impresionată de acest oraș nici mic, nici mare, “little big city” așa cum scrie pe tramvaie. Așteptările mele care porneau de la ideea de țară est-europeană au fost depășite încă din primele momente petrecute acolo.

Continue reading